Bucuria de a dărui: învață să oferi autentic fără să ceri în schimb

Bucuria de a dărui: învață să oferi autentic fără să ceri în schimb

În ultima lună din an, decembrie, cei mai mulți dintre noi intrăm într-o frenezie a cadourilor. Și căutăm exasperați cadouri pentru colegii de birou pentru petrecerea de Secret Santa, cadouri pentru familie și prieteni, cadouri pentru oamenii speciali cu care am lucrat și cărora vrem să le mulțumim. Toată această goană după cadouri este înainte de toate o dorință profund umană, izvorâtă dintr-o nevoie autentică, aceea de a face bine, de a împărtăși celuilalt o bucurie.

Deși, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, se obișnuiește să se facă schimb de cadouri, oamenii nu se bucură atât de mult când știu în prealabil că vor primi ceva, atunci când e vorba de un schimb de cadouri sau de o sărbătoare. 

Atunci când dăruiești autentic nu trebuie să aștepți beneficii

Gestul de a dărui are mai multe semnificații, însă reprezintă fără îndoială unul dintre cele mai vechi comportamente cu simbolistică puternică. Pentru că semnificația dăruirii unui cadou diferă de la individ la individ și de la o cultură la alta. Pot fi obiecte cumpărate, fizice, palpabile, însă un cadou poate fi și timpul petrecut împreună sau ceva ce facem pentru celălalt, fie că îi gătim, jucăm un joc de societate sau ne plimbăm împreună.

Anticiparea bucuriei și a satisfacției ne îmbunătățește vizibil starea de bine. Pe de altă parte, cadoul, prin experiența pe care o oferă, înseamnă o amintire, o surpriză, și intenția de a-i face celuilalt o bucurie, fără să aștepți la schimb beneficii. Pentru că altfel, așteptările vor ajunge să umbrească gesturile frumoase pe care ne dorim să le facem. Și în loc să avem parte de un deznodământ fericit și de satisfacția unui lucru bun făcut, putem sfârși dezamăgiți și frustrați că persoanele cărora le-am făcut cadou nu au răspuns pe măsura bunătății noastre și nu au apreciat așa cum trebuie ceea ce am făcut pentru ei.

bucuria de a darui

De asemenea, atunci când dăruiești autentic, oferim ce are nevoie celălalt, și mai puțin ceea ce ne-ar plăcea nouă să primim. De ceea, atunci când oferim cuiva un cadou, trebuie să te gândești în primul rând la semnificația cadoului și care este legătura cu persoana către care îți îndrepți atenția. 

Ca să oferi un cadou de care omul drag de exemplu se va bucura poți să faci niște pregătiri în acest sens. Să-l asculți mai mult și să înțelegi în ce moment este el acum. Poate își dorește să se înscrie la un curs sau și-ar dori să-l însoțești într-o activitate importantă pentru el, mai mult decât dacă i-ai cumpăra un ceas sau o pijama nouă. Însă a fi darnic înseamnă în primul rând să fii darnic cu tine și apoi darnic cu oamenii dragi așa cum au ei nevoie.

Gesturi mici care aduc bucurie neprețuită

A oferi nu înseamnă doar a face acte caritabile, despre a spune celorlalți despre faptele tale bune sau despre a te lăuda cu donațiile făcute. Uneori o îmbrățișare sinceră, o mână strânsă, câteva cuvinte de laudă sau chiar un simplu „Mulțumesc!” pot însemna mult mai mult, poate chiar schimba ziua unei persoane. Gesturile mici făcute din suflet te îmbogățesc pe tine în primul rând, iar mai apoi, alină inimile celorlalți. Bucuria de a dărui este infinită când nu vine cu așteptări. 

Așadar, dacă și tu vrei să oferi fără a aștepta ceva în schimb, iată un mică listă cu faptele pe care le poți oferi, în preajma sărbătorilor de iarnă, sau ori de câte ori dorești să faci un gest frumos:

  • Dăruiește zilnic din timpul tău oamenilor dragi sau celor care au nevoie, fie ieși cu o prietenă la o cafea care are nevoie de cineva care să o asculte, fie te oferi să faci cumpărăturile unei persoane în vârstă sau să ai grijă o oră pe zi de copilul unei prietene care tocmai a născut;
  • Propune-i copilului tău să faceți jocuri împreună, pe care el să le aleagă;
  • Zâmbește oamenilor cu care te întâlnești, fucnționarei de la bancă, vânzătoarei de la supermarket etc
  • Ascultă-ți partenerul sau colegul cu care discuți o problemă, fără să intervii imediat, indiferent ce spune și cât de mult ți-ai dori să intervii;
  • Dăruiește zilnic cuvinte valorizante, încurajări și complimente sincere;
  • Arată-ți aprecierea ta pentru lucrurile pe care le observi;
  • Cere ajutorul unei persoane care știi că se bucură când este solicitată, e o formă de a-i oferi încrederea că te bazezi pe ea;
  • Faceți glume împreună nu pe seama cuiva.

Toată viața noastră se învârte în jurul conceptului de a dărui. În permanență dăruim și ne dăruim chiar dacă o facem conștient sau inconștient. Chiar dacă, atunci când vine vorba de a face daruri, oamenii de gândesc inițial la cele materiale, de multe ori ele nu reprezintă adevăratele noastre sentimente. 

Pentru că gesturile frumoase nu țin seama de calendarul de pe perete, cel mai bine ar fi să avem mintea și inima deschise, să nu ajutăm așteptând mulțumiri sau cine știe ce alte reacții, ci pur și simplu pentru a face bine. 

Categorii

Suport clienti Luni - Vineri: 10.00 - 18.00

0371-133.753 office@debonaire.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!