Teambuilding – Rolul și beneficiile activităților cu echipa din afara programului de lucru

Teambuilding – Rolul și beneficiile activităților cu echipa din afara programului de lucru

Conceputul de teambuilding a devenit din ce în ce mai apreciat în ultimii ani și în țara noastră, punându-se frecvent accent pe efectele pozitive asupra evoluției firmei. Pe lângă faptul că angajații au ocazia să se relaxeze și să iasă din zona de confort, este și un prilej care îi ajută să se cunoască mai bine și să devină mai puternici ca echipă. 

 

În timpul activităților, participanții pot învăța mai multe informații despre colegii lor de muncă și își pot rezolva problemele de comunicare, ceea ce îi va ajuta să prindă mai multă încredere în abilitățile lor. Mai multe despre beneficiile pe care le oferă sesiunile de teambuilding pentru un colectiv îți povestim în rândurile următoare:

 

Care este rolul teambuildingului într-o companie? 


Teambuildingul nu este o simplă pauză de respiro de la activitățile profesionale sau doar un weekend de distracție alături de colegi, ci mult mai mult de atât. Mai degrabă, reprezintă o strategie a managementului pentru a-și stimula angajații să lucreze mai eficient, să devină mai motivați și să se simtă mai apreciați la locul de muncă.

Dar, pentru a fi bifate aceste obiective, evenimentul trebuie organizat în detaliu, iar activitățile, fie că sunt de tipul indoor ori outdoor, trebuie alese astfel încât să se plieze pe profilul echipei. Mai mult de atât, trebuie diversificate astfel încât să poate fi obținute rezultate diferite, precum stimularea creativității și a memoriei.

teambuilding

În urma unui teambuilding eficient, fiecare membru al echipei va rămâne cu o experiență plăcută și cu reala impresie că este important în firmă. Angajații vor înțelege că depind unii de ceilalți și că lucrează mai eficient în echipă. Totodată, vor prinde mai mult curaj pe viitor să își exprime ideile și să comunice mai bine cu superiorii. De multe ori barierele ierarhice sunt vinovații care pot atrage rezultate negative, pierderea oamenilor talentați, scăderea productivității și, implicit, a profitului. 

 

Poate că rezultatele unui teambuilding reușit nu vor putea fi observate imediat la nivelul dorit, însă atmosfera din mediul office se va îmbunătăți cu siguranță. Iar în termen de una-două luni, echipa mai bine consolidată va oferi și răspunsuri semnificative. Proiectele la care vor lucra angajații împreună pe viitor vor avea rezultate calitative. 

 

Ce beneficii aduce teambuildingul pentru echipă și management? 

 

Iată care sunt principalele beneficii pe care le aduce un teambuilding bine planificat: 

 
  • Crește productivitatea. Prin organizarea unor activități comune, angajații sunt încurajați să lucreze alături de colegi și obțină rezultate mai bune. Atunci când echipa este conectată, membrii sunt mai puternici și depun toate eforturile pentru a-și atinge obiectivele.

  • Stimulează creativitatea. Dincolo de presiunea din mediul office, personalul firmei poate descoperi o perspectivă diferită asupra anumitor sarcini. Proiecte care stagnau până acum fiindcă le lipsea o idee strălucită, s-ar putea creiona promițător.

  • Este o soluție pentru o comunicare mai bună. Odată ce membrii grupului dezvoltă o relație mai bună dincolo de birou, comunicarea dintre ei s-ar putea îmbunătăți simțitor.

  • Îmbunătățește moralul angajaților. Câteva activități distractive de teambulding vor avea un efect incredibil asupra stării colegilor. Astfel firma contribuie la crearea unui mediu office pozitiv, care îi ajută pe angajați să se simtă apreciați.

  • Identifică lideri. În timpul activităților de teambuilding, pot fi identificați cu ușurință angajații care s-ar descurca de minune ca lideri. Astfel poate fi observată mai bine personalitatea lor și modul în care s-ar descurca într-o poziție de conducere, de organizare a unei echipe. Așadar, este o ocazie bună pentru ca angajații să se facă remarcați în fața managerilor.

  • Ajută la consolidarea echipei. Managerii pot identifica punctele tari și pe cele slabe ale echipei și pot profita de acest moment pentru a face îmbunătățirile necesare.

  • Aduce motivație. Spiritul competițional stârnit în cadrul evenimentului îi poate motiva pe angajați să devină mai buni la locul de muncă.

  • Conectează membrii care lucrează remote. În perioada pandemică, munca de acasă a devenit pentru multe firme noul normal, iar angajații au comunicat mai puțin între ei, mai ales cei noi. Prin urmare, acest eveniment este un prilej pentru a lega noi conexiuni.

  • Îmbunătățește interacțiunea între departamente. Încă un motiv important pentru a organiza un teambuilding în firma ta este promovarea pozitivă a legăturii dintre departamente. Astfel angajații sunt încurajați să aprecieze și efortul altor membri ai echipei.

teambuilding echipa


Idei de activități de teambuilding din care firma ta se poate inspira 

 

Te-ai hotărât că este momentul să organizezi un teambuilding în firmă? Atunci ia un pix și o foaie ori scrie repede pe calculator câteva idei de activități pentru teambuilding care vă vor ajuta să creați un mediu relaxant, prietenos și productiv:

 
  • Pe spatele șervețelului
     

Echipa va lucra împreună pentru a găsi o soluție creativă la o problemă. Activitatea presupune notarea sau desenarea unei idei rapide pe orice hârtie care se află la îndemână, chiar și pe spatele unui șervețel. 

 

Obiectiv: Promovează gândirea neconvențională și susține munca în echipă. 

Cum se joacă: Membrii grupului trebuie să se împartă în echipe de 3-4 jucători. De preferat, persoane care nu lucrează în același departament. Fiecare va primi hârtie și un instrument de scris. Echipele vor avea ca sarcină să găsească o soluție la o problemă. La final, vor fi evaluate toate și se va alege cea mai bună dintre toate. 

 
  • O poveste de revistă
     

Echipele trebuie să creeze o poveste imaginară demnă de pus pe coperta unei reviste, care să aibă legătură cu un proiect de succes ori cu o realizare business.
 

Obiectiv: Motivarea angajaților să țintească mai sus și stimularea creativității. 

Cum se joacă: Jucătorii trebuie să creeze coperta unei reviste și să aleagă drept temă principală unul dintre serviciile, produsele ori proiectele firmei. Nu este necesar ca ei să scrie toată povestea, ci doar titlurile, imaginile și alte elemente reprezentantive cum ar fi citatele. Pentru a fi mai ușor de înțeles sarcina, pot să folosească o revistă drept muză. 

 
  • Povești scurte la foc de tabără

 

O activitate clasică, dar care are un efect pozitiv asupra întregii echipe. Acesta poate fi evenimentul cu care să încheiați momentele petrecute împreună. 


Obiectiv: Încurajează participanții să împărtășească cu ceilalți o experiență din cadrul firmei. Astfel membrii se apropie mai mult și reușesc să se conecteze la alt nivel.  

Cum se joacă: Poate fi o activitate liberă ori să setați de la început anumite reguli (timp de povestire, cuvinte cheie, etc). De preferat ca toate poveștile să aibă legătură cu locul de muncă. Spre exemplu, se poate povesti despre prima zi de muncă, întâmplări amuzante, proiecte, lucruri pe care ceilalți nu le cunosc și așa mai departe. 

teambuilding companie


Alte idei de activități de teambuilding

 
  • jocuri de tip board game;

  • sesiuni de pictură sau de olărit;

  • teambuilding culinar;

  • jocuri de mimică;

  • jocuri de cunoaștere a colegilor.
     

Evenimentul poate fi încheiat cu oferirea unor premii pentru echipele ori membrii care au câștigat cele mai multe provocări. Dacă ți-a fost încredințată responsabilitatea de a alege cadouri în numele firmei, oferă cu încredere coșuri cadou din magazinul Debonaire, cu mixuri de produse potrivite oricărui sezon și ocazii. 


Indiferent de dimensiunea și domeniul unei firme, activitățile de teambuilding sunt binevenite, așa că nu ar trebui să mai stai pe gânduri dacă să organizezi un astfel de eveniment ori nu. 
 
Categorii

Suport clienti Luni - Vineri: 10.00 - 18.00

0371-133.753 office@debonaire.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!