Masa festiva de Paste inseamna pentru multi dintre noi masa alaturi de familie. Anul acesta, in care se vorbeste mai mult de epidemie, virusuri si izolare, probabil ca multi se gandesc sa sara peste obiceiul de a aranja masa de Paste asa cum se cuvine. Recomandarea noastra este sa nu faceti acest lucru. Indiferent ca locuiesti singur, cu partenerul de cuplu sau ai o familie mare cu copii, sarbatoreste Învierea, Lumina, Bucuria.
Aranjarea mesei iti va da o stare de bine, iar alegerea decorarii te va ajuta mental si sufleteste sa faci fata acestei perioade grele de distantare sociala. Fiecare dintre noi avem modul propriu de a gestiona emotiile si angoasele. Însa, cu atat mai mult zilele acestea, o casa curata si o masa festiva de Paste iti va da o senzatie de bucurie.
Semnificatia sarbatorii de Pasti
Pastile reprezinta una dintre cele mai importante sarbatori anuale crestine, care celebreaza evenimentul fundamental al crestinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu in religiile crestine, in a treia zi dupa rastignirea Sa din Vinerea Mare. Sarbatoarea de Pasti are o puternica semnificatie spirituala, de aceea este considerata si cea mai mare sarbatoare a crestinatatii.

Scopul acestei sarbatori creştine este amintirea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Asa cum se cunoaste, lumanarea este nelipsita de la slujbele bisericeşti, deoarece indeplineste un rol important in viata crestina. Ea radiaza lumina şi totodata ne trimite cu gandul la Dumnezeu. În creştinism lumanarea aprinsa in noaptea Învierii simbolizeaza lumina divina a lui Hristos, Învierea, credinţa.
De asemenea, perioada postului de 40 de zile reprezinta o ocazie de meditatie, de rugaciune, de reculegere, de eliberare a gandurilor negative. Aceasta ,,curatenie generala pe care o operam in constiinta noastra, ne ofera bucuria redescoperirilor frumusetii vietii si a sensului ei.
Masa festiva de Paste: delicatese traditionale
Sarbatoarea Paştelui este una dintre cele mai mari sarbatori, avand o semnificaţie nu doar religioasa, ci şi una de reunire a familiilor, in care predomina bucuria, impacarea şi lumina in suflet. Atmosfera de sarbatoare si celebrarea cu o masa imbelsugata este un mod de a ne reaminti de lucrurile frumoase din viata, de legatura cu familia si persoanele dragi.
Ouale roşii simbolizeaza Învierea Domnului. Acestea nu lipsesc de pe masa creştinilor, deoarece este cel mai raspandit obicei crestin de Pasti. În prezent, se vopsesc atat oua rosii, dar si de alte culori (verzi, albastre, galbene etc), insa in folclorul romanesc exista mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc oua de Pasti si de ce ele au devenit simbolul sarbatorii Învierii Domnului. Cea mai cunoscuta este aceea ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea au fost inrosite de sangele care picura din ranile lui Iisus.

Încondeierea oualor de Paste este o traditie straveche, de origine precrestina, practicata in Europa centrala si estica. Ouale incondeiate simbolizeaza sosirea primaverii si renasterea naturii. Motivele ornamentatiei oualor incondeiate difera in functie de localitate si se prezinta in mai multe variante.
În prezent, se folosesc mai multe culori la incondeierea oualor, fiecare dintre ele avand un anume simbol si anume: albul este simbol al puritatii, rosul semnifica viata (culoarea sangelui), albastrul este culoarea cerului si a apei, iar negrul reprezinta fertilitatea, galbenul reprezinta soarele si belsugul, iar liniile pictate pe oua simbolizeaza eternitatea.
Pasca reprezinta un cozonac special care se coace o singura data pe an, de Sfintele Paşti. Pasca se face fie sub forma rotunda, fie dreptunghiulara, asemeni mormantului in care a fost aşezat Mantuitorul. De asemenea, traditia spune ca PASCA are forma rotunda pentru a semnifica bolta cereasca si promisiunea invierii si a vietii vesnice.
Drobul de miel. Mielul este simbolul inocenţei, blandeţii şi puritatii. Cel pe care Sfantul Ion l-a numit Mielul intruchipeaza manifestarea puterii primaverii, triumful innoirii, victoria ciclica a vieţii asupra morţii. Mielul este considerat de asemenea animalul de sacrificiu, credinciosul ca membru al turmei lui Dumnezeu, il simbolizeaza pe Hristos care s-a sacrificat pentru mantuirea oamenilor, biruind raul.
Traditii de Paste, de prin lume adunate
La noi in tara, in special in Bucovina, traditia incondeierii oualor a devenit o adevarata arta. O intreaga tradiţie pastrata de sute de ani se ascunde in modelele şi culorile oualor incondeiate. Dar, astfel de traditii de Paste de diferite culturi si religii, se gasesc in toate colturile lumii, unele dintre ele, fiind imprumutate si de catre romani.

Știai ca:
- În Austria se pregatesc oua pentru decorarea casei, unele se agaţa la ferestre pe crenguţe de salcie, dar şi oua pentru consum? Potrivit tradiţiei, copiii trebuie sa gaseasca ouale, dulciurile şi micile cadouri ascunse bine de iepuraşul de Paşti in casa sau in gradina şi se organizeaza concursuri de ciocnit oua. Se face o prajitura in forma de miel, Osterlamm, pe care naşii o ofera copiilor.
- În Germania se face curaţenia de primavara şi se decoreaza casele cu ramuri inmugurite, salcie şi flori, iar copacii sunt impodobiţi cu oua? Copiii se intrec in rostogolirea oualor colorate prin iarba sau fac concurs de ciocnit. Copilul al carui ou nu s-a spart castiga si il obţine şi pe cel spart.
- În Olanda, la masa ceremoniala din Duminica Paştelui, decorata cu oua colorate şi flori de primavara, se serveşte Paasbrood, o prajitura cu stafide? În estul ţarii, in sate se aprinde un foc pe un deal sau un loc mai inalt. Olandezii aduna lemne cu multe saptamani inainte şi se intrec in a face cel mai mare foc. Luni, a doua zi de Paşti, copiii cauta ouale colorate ascunse in jurul casei sau in gradina, iar cei mari fac intreceri de spart oua, numite eiertikken.
- În Ungaria, in Duminica Paştelui, copiii gasesc sub pat cadouri, urmeaza un mic-dejun tradiţional cu oua de Paşte, şunca şi kalács - un fel de paine dulce cu oua, nuci şi ciocolata?
- Majoritatea familiilor din Danemarca sarbatoresc Paştele intalnindu-se la masa festiva, impodobita cu decoraţiuni colorate, narcise şi şervete galbene şi roşii? Masa de Paste are un rol important, moment in care copiii primesc oua din ciocolata de la parinţi şi bunici.
- În Italia, Postul Paştelui este precedat de carnavaluri, baluri mascate, parade şi jocuri de artificii? În timpul Postului, se pune grau la incolţit cu care vor fi decorate bisericile in zilele dinaintea Paştelui.
- În Grecia, Paştele este una dintre cele mai mari sarbatoare? Se vopsesc oua roşii, care pentru greci simbolizeaza sangele lui Iisus şi sunt un simbol al belşugului. Lumanarile speciale de Paste sunt numite labatha si sunt adesea cadouri pentru copii de la parinti sau de la naşi.
Tradiţiile si obiceiurile ne duc inapoi in timp şi ne ajuta sa refacem legatura cu moştenirea lasata de bunicii si strabunicii nostri. Indiferent de cultura sau religie, obiceiurile si datinile sunt o comoara culturala care persista ca un mesaj liniştitor de continuitate şi stabilitate.
Paste Fericit!